La Gura Ialomiței
Investiții de interes maxim promovate într-un timp relativ scurt
Pornind cu greu la drum în exercitarea funcției sale de primar al comunei Gura Ialomiței după alegerile parțiale din 2021 (practic la o jumătate de an după alegeri), Nicu Biserică nu se vaită, dar pune punctul pe i atunci când îl întrebăm dacă este mulțumit de proiectele de investiții promovate în mandatul său.
- În mare parte da, dar se putea mai mult. Asta pentru că am pierdut câteva oportunități și mă gândesc aici la posibilitatea de a profita mai mult dacă puteam să depunem în timp util cel puțin un proiect de investiții finanțat minim din fonduri locale, dar cu o finanțare generoasă din partea ADI Ialomița. Și nu numai atât, cred că și proiectele susținute din fonduri europene prin PNNR puteau fi mai substanțiale. Iată de ce nu voi înțelege niciodată lupta politică dusă la absurd în administrația locală până acolo încât să afecteze comunitatea locală. Ai ce ai cu adversarul politic, dar nu trebuie să uităm că menirea noastră, ca aleși, este să venim în întâmpinarea dorințelor oamenilor, nevoilor acestora de a avea în comunitatea lor tot ceea ce este necesar unui trai mai bun. A fost trecut acest impas, care sper să nu se mai repete.
- Care sunt proiectele finalizate deja?
- Vorbim de două proiecte finanțate de la bugetul de stat prin PNDL 2021, la care am avut și noi cotă parte de contribuție. Primul a presupus moder-nizarea iluminatului stradal în satele Luciu și Gura Ialomiței, prin al doilea au fost reabilitate aleile pietonale din comună.
- Proiecte în derulare?
- Tot două proiecte avem și în derulare, primul fiind de o importanță majoră pentru Gura Ialomiței, pentru că vorbim de un sistem de alimentare cu apă viabil, având anterior probleme mari cu puțurile forate. Am reușit să atragem o finanțare de la bugetul de stat pentru executarea unui puț forat de mare adâncime, proiect la care venim și noi cu o con-tribuție. Al doilea proiect, tot cu finanțare de la bugetul de stat și din bugetul local, presupune construirea unui teren de sport multifunctional la școala Luciu.
- Pentru toate comunitățile locale, poate ca niciodată în ultimii treizeci de ani, există șansa realizării unor proiecte care necesită sume importante pentru finanțare, sume ce nu pot fi asigurate la nivel local. Vorbim de Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Câte proiecte aveți pe... tapet?
- Pentru PNRR avem aprobate și suntem în faza precontractuală cu trei proiecte: „Reabilitare și modernizare școala gimnazială Gura Ialomiței”, „Reabilitare și modernizare Sediul Primăriei”, „Reabilitare și modernizare Căminul Cultural Gura Ialomiței”. În fine, mai avem un proiect major aprobat, finanțat însă prin Programul Anghel Saligny, care presupune modernizarea drumurilor publice prin asfaltarea străzilor din cele două sate componente ale comunei.
0 Comentarii